Amintiri în palme [Rurac Dan] (fb2) читать постранично
[Настройки текста] [Cбросить фильтры]
- 1
- 2
- 3
- . . .
- последняя (4) »
Rurac Dan Amintiri în palme
Acest volum este un mic copăcel ce a înflorit în adâncurile finite… într-un suflet de copil care din toate puterile cerşeta suprafaţa pământului, sperând că va găsi cândva în ceaţa zilelor cu numele "Nihil" , o ruptură de lumină, plămădită cu nectarul dragostei… Un trunchi de om, închegat ca din granit, o inimă flăcăroasă, iute şi topitoare, un orb nepriceput, o tânără umbră, deja împăcată cu legele morţii, un boţ de lut cu ochi de copil, o frunză primăverească ce-şi topea lumânarea existenţei în răzleţea drumurilor bătrâni, fiind dusă pe aripile vântului în prăpastiile veşnicii căutări…în şuvoiul artificialităţii spirituale. Şi a întuit copilul: chiar dacă nu găseşti aceea ce mult timp cauţi, atunci rămâne doar praful efortului depus, şi acest praf a fost numit "cuvânt". O putere ce se lăfăieşte în prosoapele inimii. Şi-a dat seama copilul că cuvântul, orice cuvânt nu e nimic decât o rană a tăcerii. *** Mi-a rămas… Mi-a rămas o viaţă să trăiesc Mi-a rămas un vis să văd O durere a rămas ce mă frământă… Câte-o dată vreau să zăbovesc Clipa când răsună harpa inimii Niciodată n-aş dori eu să opresc Însuflarea-n cer a liniei Care-a fost pictată cu o pană Muiată în aurul Luceafărului.
*** Din timp în timp… Din viaţă-n – moarte Eu mă închin La miez de noapte Lui Dumnezeu Cu a mele şoapte Pe care el… Le-aude poate Şi le acumulează-n fapte.
*** Pastile…pastile… Şi gânduri ostile.. Dureri cа moşie Pentru măduva ta..
*** zic timp, te rog, mai stai lângă mine Că te simt mereu fugind şi nu e bine Mai vreau să zic câte ceva celor care după atâtea lovituri au rămas în picioare.
*** Să scrii poezii E precum să faci Dulceaţă din trandafiri…
*** Prea târziu la libertate Prea devreme pentru acte Societate.. Bănci şi rate.. Şi familii destrâmate. *** … Şi …alte drumuri ş-încercări Credeam că n-am de ales Ştiam că am doar o şansă… Asta-i tot ce-am înţeles. Puţin refuz ce-l primesc Atunci când decide soarta Se urcă toţi în tren Dar destinaţia e alta…
*** Înainte de viaţă.. Sau poate şi moarte.. Nu contează În ce mărime şi sens Eu îţi spun Aidoma unui frate.. Te iubesc, existenţă, te iubesc… Chiar şi nu-s aşa cifre Şi litere.. Să emane determinaţii corecte Cea mai mare a mea demitere.. A fost de-a sănătăţii aspecte..
*** Plutesc corabii de nori În marea domniei celeste Tresar pe suflet fiori Şi frigul mă mânâncă la coaste…
*** Ascultă, Mary.. Iată mâina mea.. Iată ochii cu focul nestingător. Iată inima ce bate c-o melodie grea.. Iată sufletul meu alinător. Poţi lua… Poţi fura Ce doreşti.. Ce îţi place Doar…în ziua când va ploua.. Eu te rog: Nu te duce!.. Fiindcă stelele n-o să sclipească în geam. Fiindcă vântul va bate în stecla cororată.. Eu te rog: nu te duce.. Asta-i tot ce am.. Un trup, un fantom şi pe umeri o cruce. Eu rămân între patru pereţi Şi mi-i greu. Căci din fiecare sunt abandonat cu urlet Şi s-aşează un necestiv duh pe pleu.. Şi-mi lipeşte ceafa cu burlet… Ascultă, Mary, Eu te rog.. Să nu Pleci.. Doar rămâi în casă pân' dimineaţă.. Eu îţi dau ce doreşti Chiar şi viaţa mea Numai ascunde-mă, te rog, De ceaţă…
*** În faţa acestei nopţi Pline de semne şi stele Mă deschid pentru a câta oară la Calda Indiferenţă a lumii… Am Înţeles că focul se stinge Atunci Când devii fericit… Când nu mai eşti acel individ Care consumă tutun sau tare lichid Din motive phihofizice, Fiind tâmpit. Fiind jâgnit de-o deflagraţie spirituală. Am trecut de mult prin focul care-acum s-a stins, Atât de trist, acum sunt de neatins, E ca şi cum i-ai scoate ochii unui orb, Atât de trist, să te bucuri când vei fi aproape mort… *** Prefer mereu liniştea mea din miezul nopţii. Înnecat de fum ca un drum de ţară şi dulce ca mierea… Zici că numele meu e Alin Durerea. Gândul mi-e pansament de la o vreme Aduc flori la morminte prin cuvinte crizanteme Sunt complicat de simplu, e românesc filmul Aş fi putut să fiu mai mult, dar n-am fost tipul Care să vrea mai mult de la viaţă, Golan batrân cu nopţi nedormite pe faţă…
*** Dragostea, poate…e dăruirea divinităţii, fiindcă doar cu numele tău îmi pot alina durerea.
*** Ne fură timpul hoţii.. Viaţă e doar sărbătoria morţii…
*** Să fii adult e să fii copil cu datorii.
*** Frunze se târăsc, Întristări pe vânt Prin copacii goi. Îmi imaginez… Că umblam prin parc, Astă-vară, noi. Chiuie pe vânt, În geam somnoros, Idealuri noi… _______________________ Noi suntem un râs Mângâiat în cer Pe motiv de ploi…
*** Nopţile lungi cu pastile şi Biblie Nopţile – dungi pe poala celestă Omul devine o figură nevizibilă Când duce viaţa pe fund…
*** Istoria este integrarea a diverselor procese în spectrul liniar pre numele – timp. Iar timpul e ecvivalent unei prizme, edificiate de trei îndemânatici: trecut, prezent şi viitor.
*** Pentru ca totul să se termine Pentru ca să mă simnt mai puţin singur Nu-mi mai rămâne decât să-mi doresc Cât mai mulţi spectatori Şi să fiu primit de ei Cu strigăte de ură…
*** Singur, sunt sigur că aşa mi-a fost scris. Mi-aş da toata durerea la schimb pentru implinirea unui vis. E trist! Şi tu eşti trist, dacă m-asculţi pe mine. Copile, fă ceva să iţi fie măcar ţie mai bine Şi nu-ţi fă griji, dacă vei pierde tot ce ai adunat o viata, iţi las un loc de veci lânga poeţi morţi dar incă-n viaţă.. Invaţă să nu-ţi păstrezi sufletul in gheaţă Ieşi in faţă Căci la sfârşit e doar un cimitir şi multă ceaţă…
*** Mi-a ajuns să te privesc, ca să simt cât imi eşti de dragă…
*** Un vânt iernatic… Umed şi rece Bătea c-o jalnicie de copil Din satul ameţit de ceaţa Fulgilor rătăcitori.... Din văzduhul cenuşiu Picură atâta singurătate Că pare sufletul împovărat. Şi plămădit de pustietate. Pe aripile îndelungate Aducea zvonuri De gemete înăbuşite Zilelor condamnate… Te opreşti… Lumea pare O stinsă lumânare De-o plumbă culoare…
*** O lumină firavă De primăvară În cerul de ţeavă C-o formă gravă Sau transparentă În sens – inocentă Se topea lent În amurg violet Şi asfinţitul plângea Pe umărul norului Ce fumega Ş-apoi atingea Văzduhul limpeziu ....atât de viu… Ce-mi spune să fiu O rudă, ori fiu Soarelui griu Lanului de grâu Dar eu sunt un om Adus în acest vis În trupul de pom Şi-am fost ucis De apostoli în casă Lângă fereastră Unde valuri de noapte Spumegaseră-n şoapte Că neantul e-un fluviu Ce se scrijela-n piatra Steclelor colorate.
*** Sunt un nimic fără de tine Sunt aceea ce ţi-am spus.. Sunt un nimic fără de tine Adesea îmi ridic ochii sus Spre poala adâncă a cerului… Respir greu… mai des iau pastile.. Din când în când adorm Spre dimineaţă.. Beau multă cafea Să-mi fie noaptea fără somn.. Dar zilele ca nişte lanţuri Prin preajma mea repede zbor. Sunt un nimic… Doar Dumnezeu Mă vede încă viu Chiar dacă am slăbit până la coaste Chiar dacă faţa-mi e palidă Şi ciarcănile-s prezente mereu Sunt un nimic Şi fără de tine-mi este greu… Cât chinul ăsta mă va coaste?.. În ce valută mă voi răsplăti? Fumez mai rar…căci fumul nu ajută Mai rar visez ceva interesant Mai rar îţi văd ochii prin străzi străine Mai rar eu mă gândesc la tine… Mai rar… Scriu poezii numai atunci Când ştiu că tot mai bine o duci Şi-mi este milă de tine…
*** Vă las acum. În azi. Și-n mâne. Un sentiment Ce printre
- 1
- 2
- 3
- . . .
- последняя (4) »
Последние комментарии
7 часов 15 минут назад
7 часов 35 минут назад
8 часов 41 секунд назад
8 часов 4 минут назад
17 часов 35 минут назад
17 часов 38 минут назад